Thursday, February 20, 2014

Modificari la procedura de autorizare a activitatii de schimb valutar – 2014

Incepand cu data de 28 ianuarie 2014 sunt introduse noi dispozitii privind autorizarea si inregistrarea entitatilor care desfasoara activitati de schimb valutar. Ordinul nr. 86/2014, din partea Ministerului Finantelor Publice, adauga o serie de clarificari privind conditiile pentru acordarea autorizatiei de desfasurare a acestei activitati punctand, de asemenea, si o serie de interdictii care elimina posibilitatea de acordare a acestei autorizatii. Detaliile oficiale pot fi consultate in cuprinsul textului publicat in Monitorul Oficial nr.69 din 28 ianuarie 2014. Este mentionata obligativitatea unei declaratii notariale pe propria raspundere care sa probeze satisfacerea tuturor conditiilor legate de utilitatea spatiului vizat pentru desfasurarea activitatii. Apar o serie de precizari semnificative pentru indeplinirea unor conditii legale de catre persoanele care detin functia de administrator, actionar semnificativ sau cei care, din punct de vedere al prevederilor, sunt considerati asociati cu parti sociale care ating un procentaj echivalent cu cel luat in considerare pentru un actionar semnificativ. Toti cei mentionati trebuie sa detina avizul organelor de politie. Pentru situatia in care cei numiti mai sus detin functia de persoana juridica, se impune prezentarea avizului acordat celor care detin persoana jurdica, in calitate de persoana fizica. Este precizat totodata ca, pentru cazul in care un organ colectiv este responsabil cu administrarea entitatii in cauza, este necesara prezentarea avizului acordat tuturor celor care fac parte din grupul mai sus mentionat. Daca o persoana juridica indeplineste calitatea de administrator se impune prezentarea avizului detinut de administratori sau, daca este cazul, reprezentanti legali ai operatorului nominalizat. Daca un organ colectiv este responsabil cu administrarea operatorului care reglementeaza managementul societatii in cauza, avizul prezentat trebuie sa intruneasca autorizatiile acordate fiecarui membru al grupului mentionat. Autoritatea care stabileste procedurile de eliberare a acestui aviz este Inspectoratul General al Politiei Romane.


Reprezentantii legali sunt obligati sa prezinte o declaratie pe propria raspundere prin care sunt nominalizati administratorii, asociatii sau actionarii semnificativi. Daca acestia sunt persoane juridice, se impune nominalizarea persoanelor fizice care sunt responsabile pentru persoanele juridice, direct sau indirect. Nu se acorda autorizatia solicitata pentru efectuarea activitatii de schimb valutar daca, in cazierul fiscal, apar nominalizate acte pedepsite de legile fiscale, vamale sau financiare. Nu se va acorda autorizatia nici pentru cazul in care, anterior, aceasta a fost fie revocata fie anulata. Situatia este valabila pentru o perioada de cinci ani de la pronuntarea hotararii judecatoresti sau de la data la care decizia de anulare a fost inregistrata ca definitiva in sistemul administrativ. Alte cauze care pot explica refuzul de acordare al acestei autorizatii vizeaza eventualele condamnari pentru terorism, finantare a acestuia, spalare de bani. Imposibilitatea de a obtine o astfel de autorizatie este explicata, de asemenea, si prin existenta unei condamnari care implica o infractiune savarsita cu intentie, urmata de pedeapsa cu inchisoarea, fara reabilitare in tara sau in alt stat. Aceste completari se aplica ordinului nr. 664/2012 privind autorizarea acestor entitati care desfasoara activitatea de schimb valutar. Pentru orice informatie suplimentara in legatura cu aceste modificari legislative, avocatii nostri va stau la dispozitie.