Tuesday, October 6, 2020

Sistemul juridic romanesc

Exista doua sisteme juridice principale In lume: dreptul civil si dreptul comun. Sistemul juridic roman apartine primului grup, In temeiul caruia doar Constitutia si alte legislatii statutare constituie o sursa legitima de norme juridice.

Prin urmare, spre deosebire de SUA si alte sisteme de drept comun,

· In mod formal, sistemul juridic roman nu recunoaste jurisprudenta sau precedentul judiciar ca sursa a normelor legale. Prin urmare, cauzele decise anterior nu sunt obligatorii pentru instantele inferioare si nu creeaza „lege”;

· Doctrina prevede regula in care legea este tacuta;

· Procesele din sistemul juridic romanesc nu au o faza preliminara in care, de exemplu, ar putea avea loc descoperirea, asa cum se Intampla In sistemul de drept comun. In schimb, descoperirea sau echivalentul acesteia are loc pe masura ce procesul se desfasoara. Cu toate acestea, In cauzele penale exista o faza preliminara;

· Nu exista jurati si;

· Judecatorul are un rol proactiv In cautarea adevarului judiciar.

 

1.1. Filiala legislativa

Ramura legislativa romaneasca este compusa din organisme nationale si locale. Principalul sau organism national este Parlamentul, care are doua camere: o camera inferioara, Camera Deputatilor si o camera superioara, Senatul.

Parlamentul adopta legi care sunt principala sursa a normelor legale. Astfel de statute sunt publicate oficial In Monitorul Oficial (Monitorul Oficial).

Parlamentul este, de asemenea, sursa Constitutiei, care a adoptat-o ​​ca o specie de supralegislare.

In plus, Parlamentul poate adopta o lege speciala care sa permita Guvernului sa emita ordine In domenii care nu intra sub incidenta legilor organice (Constitutie, art. 115).

Zonele judetene, urbane si rurale au propriile organisme de conducere autonome, care, In limitele geografice si jurisprudentiale definite, sunt Imputernicite sa adopte decrete obligatorii In zonele lor geografice (a se vedea Constitutia, Capitolul V. Sectiunea 2-a)

 

1.2 Sucursala executiva

Executivul roman are doua componente principale: Guvernul si Presedintele

Guvernul este format dintr-un cabinet, care include prim-ministrul si ministrii diferitelor ministere.

Guvernul emite decizii si ordine (a se vedea Constitutia, art. 108) ale caror scurte descrieri ale subiectului pot fi vizualizate on-line. Presedintele poate emite decrete prezidentiale (a se vedea Constitutia, art. 100). Ministrii emit, de asemenea, o gama larga de reguli, reglementari si decizii (Ordine si Hotariri) (a se vedea regulile emise de ministrul justitiei). In plus, agentiile administrative nationale pot emite reguli si reglementari (Oridine) (a se vedea regulile emise de Agentia Nationala de Control al Produselor Exportate). In cele din urma, Guvernul numeste un prefect In fiecare judet si In municipiul Bucuresti, care este reprezentantul acestuia la nivel local. (Constitutie, art. 123)

 

1.3. Filiala Judiciara

Sistemul judiciar este Impartit In instante civile si militare. In general, instantele civile Isi continua structura de organizare anterioara anului 1989 la nivel national, judetean (judet– 44 In total) si local

Justitia romaneasca este organizata pe principiul dublei jurisdictii. Prin urmare, orice decizie de caz a unei instante de fond (judecatorie) este supusa unei rejudecari complete de novo asupra faptelor, a procedurii si a legii de catre o instanta de apel (tribunal). Tribunale aud apelurile (de novo) de la judecatorii. Tribunale poate actiona, de asemenea, ca o instanta de prima instanta pentru cauzele de drept administrativ si comercial, inclusiv falimentele si cazurile civile si penale mai importante sau grave.

Inainte de 1989, ministrul justitiei era responsabil cu administrarea justitiei. Dupa 1989, Curtea Suprema de Justitie si instantele inferioare au aceasta responsabilitate:

„Justitia va fi administrata de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de alte instante de drept instituite prin lege.” - (Constitutie, art. 126)

In plus, In temeiul art. 131 din Constitutie, Ministerului Public Ii revine obligatia de a reprezenta interesele generale ale societatii si de a apara ordinea juridica, precum si drepturile si libertatile individuale. Ministerul public, care Isi Indeplineste competentele printr-un sistem de procurori, a Inlocuit fostul birou al procurorului general (Procuratura) - care fusese Infiintat In 1952.

Judecatorii civili si procurorii sunt numiti de Consiliul Superior al Magistraturii. Odata numiti ulterior de presedinte, judecatorii sunt, prin lege, inamovibili si, prin urmare, se bucura de un mandat de viata, In temeiul articolului 125 din Constitutie. Consiliul actioneaza ca un organ administrativ / disciplinar in cadrul Ministerului Justitiei. (Trebuie remarcat faptul ca, deoarece precedentul judiciar nu este o sursa recunoscuta de drept - si, astfel, judecatorii nu „fac lege”) si, In plus, deoarece judecatorii normali nu pot exercita controlul judiciar (a se vedea mai jos), statutul profesional si importanta judecatorilor este foarte diferita si, In general, mai mica decat cea de care se bucura judecatorii de drept comun.)

Spre deosebire de Curtea Suprema a SUA, Inalta Curte din Romania nu poate exercita controlul judiciar in luarea deciziei privind constitutionalitatea legislatiei. Aceasta functie este rezervata pentru o alta instanta, Curtea Constitutionala (a se vedea Constitutia, art. 144)

Monday, September 7, 2020

Relatiile de Munca in Romania

 

Piata muncii din Romania inainte de pandemia COVID-19 era foarte competitiva. Pe de o parte, companiile straine au monitorizat indeaproape oportunitatile unei piete in curs de dezvoltare si a fortei de munca locale, in timp ce, pe de alta parte, s-a raspandit traditia oamenilor care calatoresc in strainatate in cautarea fericirii si a inundatiilor de minti tinere si luminoase din tara. suficient pentru a face recrutarea un proces dificil si pentru a afecta in mod semnificativ piata muncii in general.

La nivel de reglementare, principiile actualei legi ale muncii au fost stabilite in 2003 si au fost ajustate de atunci pentru a se adapta conditiilor pietei in urma crizei financiare din 2008 si pentru a pune in aplicare noi norme adoptate la nivelul UE. In general, legislatia muncii din Romania este aliniata la normele UE. De asemenea, instantele judecatoresti care in mod traditional aveau simpatie fata de angajati s-au straduit sa dezvolte o abordare mai echilibrata - una care acorda si mai multa atentie deciziilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

In acest context, focarul COVID-19 a gasit Romania pe o cale de crestere economica constanta.

Masurile de blocare impuse incepand cu 16 martie au fost stricte si multe companii au trecut la modul de supravietuire. Guvernul roman a adoptat rapid mai multe masuri de sprijin financiar pentru a ajuta companiile sa-si pastreze angajatii. Cu toate acestea, din cauza lipsei de vizibilitate asupra evolutiilor pe termen scurt, mediu sau lung, multe companii au decis sa concedieze angajatii. In prezent, peste 400.000 de persoane din Romania sunt somere, reprezentand aproximativ 8% din forta de munca activa - cele mai afectate industrii fiind industria prelucratoare, auto, comertul cu amanuntul si constructiile.

Alti 600.000 de angajati sunt inca disponibilizati temporar (un numar care a scazut de fapt de la peste 1 milion la jumatatea lunii aprilie) si se asteapta sa se intoarca la munca in curand. In perioada 16 martie - 31 mai, statul a acordat angajatilor indemnizatia de disponibilizare temporara datorata de angajatorii afectati de pandemie, indiferent de industrie. Incepand cu 1 iunie, subventia va fi acordata numai in acele industrii care sunt supuse restrictiilor, cum ar fi comertul cu amanuntul, agrement, mass-media si divertisment. La intoarcerea la serviciu, statul poate continua sa subventioneze pana la 41,5% din salariile lor pentru inca trei luni, limitand in acelasi timp dreptul companiei de a-si inceta angajarea pana la sfarsitul anului 2020. Cu toate acestea, viitorul relatiilor actuale de munca pentru acesti lucratori, si multe altele, este inca discutabil, deoarece multe companii se gandesc acum la concedieri.

Paradoxal, o rata mai ridicata a somajului nu ii ingrijoreaza pe toti in aceeasi masura, intrucat companiile vad potentialul de acces mai usor la resurse umane valoroase decat au avut-o de ani de zile.

In ceea ce priveste procesele de resurse umane, impulsul creat de pandemia COVID-19 a fortat companiile sa gaseasca solutii creative. Masurile de blocare impuneau angajatilor sa lucreze de acasa acolo unde era posibil. Legislatie specifica in acest domeniu exista in Romania din 2018, dar telelucrarea ramane neobisnuita. Pentru companiile care incepusera anterior sa il implementeze ca beneficiu sau ca proiect pilot, masurile guvernamentale care impun companiilor sa implementeze brusc structuri de lucru de la domiciliu nu au constituit o surpriza majora. Dar multi altii au trebuit sa gaseasca resursele pentru a pune in aplicare politicile WFH care sa le permita sa ramana eficiente si profitabile in timpul pandemiei. Incepand cu inceputul anului viitor, ne asteptam ca practica instantei sa se dezvolte in jurul aranjamentelor de telelucrare, in special in ceea ce priveste chestiunea extrem de dezbatuta despre cine suporta costurile.

De asemenea, ca raspuns la pandemie, multe companii si-au digitalizat procesele interne si si-au revizuit politicile, procedurile si practicile pentru a determina care au fost cu adevarat benefice si au creat valoare adaugata pentru companie si care tocmai au dus la o mai mare birocratie. Functia HR a castigat mai multa vizibilitate si un cuvant de spus mai puternic in viata companiei. In plus, pandemia a cerut si autoritatilor publice sa adopte in cele din urma digitalizarea, incurajand o comunicare mai eficienta cu intreprinderile.

In timp ce companiile si autoritatile publice continua sa faca fata schimbarilor legislative si de afaceri care au avut loc ca rezultat al COVID-19 - uneori intr-un ritm descurajant - avem incredere ca lectiile valoroase invatate din martie 2020 vor imbunatati semnificativ relatiile de munca pe termen lung alerga.

Tuesday, August 4, 2020

Comisia Europeana a cerut sa investigheze implementarea GDPR romaneasca



Legea romana care implementeaza Regulamentul general privind protectia datelor (GDPR) permite partidelor politice nationale sa proceseze date cu caracter personal, inclusiv date sensibile, intr-o maniera care nu ia in considerare drepturile cetatenilor. Legea nr. 190/2018 exclude necesitatea de a dobandi consimtamant pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv date sensibile. Acest lucru ofera in mod efectiv partidelor politice o „carte blanche” pentru a prelucra opiniile politice si datele personale fara restrictii, fara a exista garantii reale.

Organizatiile societatii civile din intreaga UE au avertizat de mult ca „flexibilitatile” din GDPR care permit masuri divergente de implementare la nivel national vor duce la diferente in nivelul de protectie aplicabil in statele membre. In Romania, derogarile permise de Legea nr. 190/2018 slabesc serios protectiile si garantiile prevazute de regulament. Acestea permit statului sa nu ia in considerare principiile de baza ale protectiei datelor si sa incalce legislatia UE. Paradoxal, ele scad chiar si nivelul de protectie a datelor prevazut de legislatia nationala anterioara care a implementat Directiva privind protectia datelor 95/46 / CE care a precedat GDPR.

Plangere

La 14 februarie 2019, Asociatia pentru Tehnologie si Internet (APTI) a trimis o plangere catre Comisia Europeana care a subliniat urmatoarele probleme cu legea de implementare a GDPR a Romaniei:

Partidelor si organizatiilor politice li se permite sa prelucreze date cu caracter personal, inclusiv date sensibile fara consimtamant si garantii adecvate, fara a tine cont de principiile de protectie a datelor.
Derogarile prevazute de legislatia romaneasca permit partidelor politice, organizatiilor cetatene apartinand minoritatilor nationale si organizatiilor non-profit sa proceseze categorii speciale de date cu caracter personal fara consimtamant explicit sau garantii adecvate.

Singurele cerinte de prelucrare sunt (1) sa informeze persoana vizata ca procesarea datelor cu caracter personal are loc si (2) sa arate mecanismele prin care persoanele vizate isi pot exercita drepturile la rectificare si stergere (care este obligatoriu oricum conform GDPR Articolele 13-14).

In crearea acestei exceptii de consimtamant, legea romana pare sa se bazeze pe considerentul 56 din GDPR, care prevede ca partidele politice pot compila date cu caracter personal pe opiniile politice ale oamenilor din motive de interes public, daca sistemul electoral al statului membru le impune acest lucru. Cu toate acestea, acesta este un text explicativ, nu o dispozitie obligatorie si nu intentioneaza sa elimine nevoia ca partidele si organizatiile politice sa aiba si sa arate o baza legala pentru a prelucra datele cu caracter personal. Concret, legea romana nr. 190/2018 exclude necesitatea de a avea consimtamantul fara a indica ce baza legala se aplica.

Prelucrarea datelor cu caracter personal in scopuri jurnalistice este foarte limitata si ar putea bloca publicarea de povesti de interes public.

In legislatia romana exista trei situatii in care datele pot fi prelucrate in scop jurnalistic: (1) daca prelucrarea se refera la date cu caracter personal care au fost facute publice in mod clar de catre persoana vizata; (2) daca datele personale sunt strans conectate la calitatea persoanei vizate ca persoana publica; (3) daca datele cu caracter personal sunt strans conectate la caracterul public al actelor in care este implicat persoana vizata.

Daca se aplica oricare dintre aceste situatii, GDPR (cu exceptia capitolului despre sanctiuni) este exclus in totalitate de la aplicare.

Aceste scenarii de derogare sunt extrem de limitate in comparatie cu cele permise de Curtea Europeana de Justitie si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Au fost deja ingrijorate in legatura cu presa de stiri investigative a proiectului RISE potrivit careia GDPR ar putea fi folosit ca un instrument pentru a tacea libertatea presei. Actiunile Autoritatii Romane pentru Protectia Datelor (DPA) in legatura cu publicarea proiectului RISE prin cautarea dezvaluirii sursei de date cu caracter personal care ar putea dezvalui sursele jurnalistilor si, de asemenea, „accesul” la respectivele date reprezinta o amenintare clara pentru libertatea de exprimare si informatie.

Derogarile pentru autoritatile publice duc la un gol in aplicarea GDPR in sectorul public.
Conform legii romane 190/2019, APD trebuie sa emita „planuri de remediere” adaptate autoritatilor publice implicate in incalcarea protectiei datelor. In cazul nerespectarii acestor planuri, APD poate emite amenzi cuprinse intre 10 000 si 200 000 RON (aproximativ intre 2 104 EUR si 42 091 EUR). Aceasta este o limita superioara extrem de mica in comparatie in intreaga UE.

Emiterea planurilor de remediere creeaza o situatie problematica: oricat de grava ar fi incalcarea datelor, autoritatea publica nu isi va asuma nici o responsabilitate, ci va astepta pur si simplu ca APD sa isi prezinte planul de remediere. Nu exista un stimulent pentru autoritatea publica sa ia masuri active de remediere sau sa se gandeasca independent la modul in care ar putea implementa practic GDPR. Dovezi in acest sens se vad deja in practica. Amenzile mici incurajeaza, de asemenea, autoritatile publice sa continue „activitatea ca de obicei” fara acordare