Recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având că obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, intră în competența de soluționare a curților de apel

Coform Deciziei nr.18/2018 cu privire la examinarea recursului în interesul legii și stabilirea competenței materiale pentru soluționarea recusurilor declarate, s-a stabilit că cererile ce depasest 200.000 lei privind recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de către tribunale în apel, intră în competență curții de apel, pentru soluționare.

Cererea de declanșare a mecanismului unificării practicii judiciare este formulată conform art. 514 din Codul de procedura civilă, iar din cuprinsul acesteia reiese că în practică instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar privind problema în cauza, unele instate considerând că sunt competențe curțile de apel, pe când altele consideră că recursurile acestea sunt de competență Intaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă partea, Curtea de Apel Cluj constată că există practici neunitare privind problemele de drept ce fac obiectul sesizării cu recurs, în interesul legii. Din jurisprudența trimisă către curțile de apel reies două variante:

• Conform Deciziei nr. 369/2017, paragraful 26, competență soluționării recursurilor de până în 200.000 lei maxim revine în grijă Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest caz, există hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel din mai multe orașe cu următoarele argumente : Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța de drept comun în soluționarea acestor recursuri, curțile de apel având această competență doar în cazuri expres și limitative, conform art. 483 din Codul de procedura civilă.
• Conform aceleiași Decizii nr. 369/2017, se prevede că soluționarea recursurilor de până în 200.000 lei revine în competență curților de apel. Această varianta este susținută și de hotărârile judecătorești ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I și ÎI Civile și Curțile de Apel București și Timișoara. Ulterior practicile unor instanțe s-a modificat, datorită unor hotărâri de declinare a competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în anumite dosare trimise spre soluționare, luând decizia să le soluționeze recursurile pe fond.

Pe de altă parte, Colegiul de conducere al Curții de Apel București refuză să își exprime opinia asupra aceste probleme care face obiectul recursului în interesul legii. Procurorul general al PICCJ consideră că problema recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj nu se poate soluționa printr-o decizie în interesul lefii, rezumând orintarile jurisprudentaiale așa cum au fost expuse. În plus, datorită unificării jurisprudenței s-a realizat prin stabilirea competenței pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, moficiarile legislative preconizare preluând această orientare care pentru instanțele de trimitere sunt obligatorii.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție: impunerea admiterii recursului în interesul legii formular de CCAC, interpretând și aplciand unitar dispozițiile art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din Codul de procedura civilă, competență de soluționare a acestor recursuri declarare împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având că obiect cerere evaluabile în bani, în valoare de până în 200.000 lei inclusiv, că urmare a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, revine în competență curților de apel.